• Cuvioasa Xeni a fost prima stareta de la Manastirea Sfantului Nectarie din Eghina

    Confesiunea unei Femei Oarbe
    de egumena Xenia a Eghinei (1867-1923)

    Cuvioasa Xeni : Oameni buni, auziți-mă și aveți milă de necazul meu,
    Rugați-vă, să mă mântuiască pe mine, cea nenorocită, Dumnezeu.
    Credeți-mă, voi, frații mei, vă spun adevărat
    în mine este totul, belșugul vi-l arăt.
    De-ați vrea să știți voi care virtuți mă-mpodobesc,
    vă spun: pustietate în sufletu-mi găsesc.
    Cu totu-n nedreptate, pe margine de iad,
    de-a curăției urmă total abandonat.
    Constrâns în sărăcie, în răni și boli amare,
    pierdut pe veșnicie, în ale morții gheare.
    M-acopăr cu uimire, de propria golire;
    mânia, răutatea, mândria-mi sunt pieire.
    Nu mă inspir la bine, ci doar la ce e rău,
    am la-ndemână sfatul, să văd de ce-i al tău.
    În loc de remușcare, am numai nesimțire,
    în loc de plânsul zilnic, o jalnică rânjire!
    Dar e ceva ceva în mine, ce îmi ascunde toate.
    Cât păcăli-voi lumea, plină de răutate,
    crescând ipocrizia, cu falsa mea virtute?
    Când lumea mă slăvește, mă bucur și mă laud,
    tristețea mă cuprinde când critică aud.
    Pe-oricine mă cunoaște, îndemn spre cele sfinte,
    să plângă când de mine își mai aduce-aminte.
    Implorați-L pe Domnul ca să mă lumineze,
    și prin rugile voastre, o, frați, să mă salveze,
    de-a mea întunecime El să mă libereze.

                  Spune, copila mea, miroase urât mâna mea

                   Tot Cuvioasa Xeni povestește că în seara în care Sfântul Nectarie a trecut la cele veșnice, ea „l-a văzut” cu ochii cei duhovnicești, în curtea mănăstirii. S-a apropiat de dânsa și a salutat-o, zicând: „Am venit să îmi iau rămas bun pentru că voi pleca. Bucuraţi-vă!”. La puţin timp după aceasta a primit telegrama că Preasfinţitul se stinsese din viaţă. Trei zile și trei nopţi au trecut oamenii să se închine și să-și ia rămas bun de la corpul pământesc al sfântului, care răspândea plăcută mireasmă duhovnicească în întreaga insulă. În prima zi, una dintre călugăriţe, crezând că trupul avea să înceapă să intre în putrefacţie și să miroasă urât, i-a spus maicii stareţe că ar fi bine să fie grăbită rânduiala înmormântării.

                  Noaptea, pe când se dusese un pic să se odihnească, l-a văzut în vis pe Sfântul Nectarie. S-a repezit să îi sărute mâna iar acesta a întrebat-o:

                  – Spune, copila mea, miroase urât mâna mea?

                 – Nu, Preasfinţia Voastră, nu miroase urât. Dimpotrivă, miroase a mir și aloe!

                 – Atunci, să nu te mai temi!

              S-a sculat tulburată, a început să plângă și să se roage sfântului să o ierte pentru nepriceperea ei. Apoi a povestit cele petrecute și celorlalte maici ale mănăstirii. După cele trei zile de priveghere și închinare la sfinţitul trup pământesc al părintelui Nectarie, a avut loc slujba înmormântării și a fost așezat în mormântul pregătit în partea de răsărit a bisericii. Au fost prezenţi toţi locuitorii insulei, preoţi, arhierei, foști elevi ai Seminarului Teologic Rizareion, al căror dascăl fusese, diverse personalităţi ale Atenei care îl cunoscuseră.

     

    Egumena Xeni

    Maica XeniCuvioasa Xeni

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *